„Deși sunt cu timpul la limita dintre „ocupat în totalitate” și „peste poate de ocupat”, când este vorba de tineri îmi fac timp, orice ar fi. Cu atât mai mult când este vorba despre o dezbatere pe tema „De ce (să mai) citim?” Am acceptat bucuroasă propunerea celor de la Fundația Voci Strămoși să le vorbesc preț de mai bine de o oră tinerilor de la mai multe licee din București (C.A. Rosetii, Tudor Vladimirescu ș.a.) într-o sâmbătă de octombrie, zi călduroasă și însorită, deci numai bună pentru o astfel de întâlnire. Seneca Anticafe s-a dovedit a fi mai mult decât un loc prietenos, s-a transformat pentru noi, participanții la întâlnire, într-o agora unde ideile se intersectau și dădeau naștere unor argumente foarte bune.
Mi-am gândit întreaga dezbatere plecând de la câteva idei de bază, toate având în centrul lor cartea și nevoia de a citi. N-am vrut să centrez discuția în jurul lecturii de plăcere, pentru că ar fi fost reducționistă și ne-am fi lipsit de câteva argumente solide din start. Am pornit de la o întrebare foarte simplă: dacă ei știu ce înseamnă o carte-obiect și dacă pot da câteva exemple. Mai mult decât surprinzător a fost răspunsul (primit foarte repede) din partea unei eleve: „Da, incunabulul, o carte care costă cât un Intercontinental!”. Concis și la obiect răspuns. Trecând peste faptul că știau ce înseamnă incunabul, trecând și peste faptul că știau și de unde îi vine valoarea (aproape) inestimabilă, am reușit să am cu ei o reală dezbatere legată de valoarea intrinsecă a cărților: ce prețuim la o carte atunci când o citim, ce ne rămâne cu adevărat după o lectură oarecare, ce facem cu ceea ce aflăm etc. Excelente răspunsurile lor, pertinente și la obiect; mi-am dat seama că aveam în fața mea niște tineri sensibili, cultivați, dornici să înțeleagă cât mai mult din ceea ce auzeau, receptivi la orice noutate. Ideea de atașament față de un scriitor sau de o carte dragă nu le era străină, ba chiar mi-au dat destule exemple, astfel încât să fiu convinsă că ceea ce-mi spun și ajunge la mine.
După aceea, am aruncat în discuție întrebările „Ce citim?”, „Unde citim?”, „Cât citim?” Și am constatat cu o reală plăcere că sunt selectivi, că nu-și doresc să citească cărți doar pentru că trebuie, că-și aleg lecturile după niște principii de selecție mai mult sau mai puțin subiective. Și așa am ajuns la întrebarea „Care ne sunt sursele?”, „Cum ne alegem lecturile?”. Ei da, știau și ce valoros este un critic literar, eu doar le-am explicat ce se întâmplă atunci când doi critici au opinii diferite legate de aceeași carte. Au venit firesc și răspunsurile la întrebările „Care este relația dintre lectură și networking?”, „Cum ne poate ajuta un club de lectură? Dar o lansare de carte sau orice alt eveniment livresc?”. De remarcat este faptul că nu le era străină ideea de club de lectură, numai că nu știau cum să ajungă la un astfel de club (și le-am recomandat cluburile de la Editurile Litera și Nemira). Era evident că am în fața mea niște tineri care nu citeau dezinteresat, își doreau să afle cât mai multe prin intermediul unei lecturi de calitate; pentru ei cunoașterea cauzelor, a profunzimilor și a relațiilor de cauzalitate dintre diferite evenimente, fapte și, mai ales, oameni este o stare de necesitate. Nu-și refuză dialogul, nu-și refuză cunoșterea, asta am apreciat cel mai mult la ei. De aceea răspunsurile la întrebările: „Când începem să pricepem cu adevărat ceea ce citim?”, respectiv „Când ne dăm seama dacă ne-a folosit sau nu o carte?” mi-au fost de un real folos în stabilirea concluziilor întâlnirii: „Cât de subiectivi avem voie să fim în actul lecturii?”; „Care este ritualul unei lecturi bune? Avem ritualuri (ceaiuri, ciocolată, creioane ascuțite, markere, etichete, stickere etc.)? Ascultăm sau nu muzică când citim?” Când am ajuns în acest punct al discuției au început să curgă intervențiile, nu mai pridideau în a-și povesti ritualurile, a relata despre felul cum își pregătesc camera/locul/spațiul de citit, de ce este așa de important pentru ei să se acomodeze etc.
Finalul dezbaterii a venit de la sine: care este legătura dintre o lectură bună și artele frumoase (pictura, muzica, teatrul). Am făcut astfel conexiunea cu celelalte două ateliere la care au participat în cadrul proiectului „Zile de toamnă prin istorie, pictură și literatură”, dovedindu-se că participarea lor n-a fost una formală, ci chiar au internalizat cunoașterea sub forma unor abilități exersate.
Mi-am dat seama că avem multe prejudecăți legate de tineri și de dorința lor de lectură. Mă așteptam să am în fața mea tineri nepăsători față de actul lecturii, care-și refuză cunoașterea prin intermediul lecturii. De fapt, ei citeau, unde mai pui că și în format clasic (unul dintre ei mi-a și spus că refuză să citească pe tabletă sau la computer pentru că-l dor ochii). Evident că sunt conștientă că ei sunt acei tineri frumoși și nebuni care mai și citesc, că sunt mult mai mulți cei care nu citesc sau cei care-și refuză orice plăcere intelectuală. Dar cred că tot ei pot schimba multe. Și noi, adulții din preajma lor, trebuie să-i ajutăm să-și mențină viu interesul pentru schimbare. De aceea apreciez orice inițiativă cum este cea a Fundației Voci Strămoși. Tinerii aceștia au petrecut alături de noi trei sâmbete consecutiv, n-au contat frigul și ploaia; era timpul lor liber pe care au ales să-l petreacă într-un mod foarte util și, mai ales, constructiv. Pentru ei și pentru alții asemenea lor merită să promovăm cărțile, lectura de calitate și orice alt eveniment livresc.”