Voci Stramosi a initiat alaturi de dirijorul Cristian Lupes un proiect pilot ce promoveaza activitatile culturale in orasele si municipiile din Romania care nu au institutii filarmonice sau trupe de teatru sustinute de administratia locala.
In prima faza, proiectul se desfasoara in municipiul Onesti, care nu a mai beneficiat de prezenta scenica a unei orchestre de 20 de ani, chiar daca pana in 1990 orasul gazduia periodic astfel de manifestari culturale. Construirea platformei industriale in anii ’60 a adus in oras foarte multi intelectuali (profesori, medici, ingineri etc.) care sa sustina toate nevoile orasului. Acestia au creat o masa de consumatori culturali care a functionat pana in anii ’90. Singura manifestare care a rezistat este „Zilele Culturii Calinesciene”, la care au fost invitati anual cei mai importanti scriitori si artisti contemporani (Nichita Stanescu, St. Augustin Doinas, N. Manolescu, A Plesu, M, Cartarescu, M Sorescu, G, Liiceanu etc). Dar in timp si aceasta manifestare s-a diluat.
Avand in vedere lipsa operatorilor culturali din zona identificata pentru implementarea proiectului ori a spatiilor si evenimentelor culturale adresate comunitatii, proiectul prevede facilitarea accesului tuturor onestenilor la manifestari cultural artistice .
Alimentati de nevoia de cultura de inalt nivel a publicului onestean incercam prin crearea unei Stagiuni Culturale la Onesti sa reinviem traditiile cultural-artistice din aceasta zona.
Noua Stagiune Culturala Onesti, care a avut pana acum trei manifestari (vernisaj foto, concert simfonic de Craciun si Teatrul „I.C. Nottara” in turneu) s-a bucurat de o mare sustinere a publicului (peste 1000 de participanti), ce s-a aratat foarte dornic de cultura. La toate aceste trei editii, Primaria Municipiului Onesti a sprijinit sustinerea si desfasurarea activitatilor culturale in incinta Cinematografului Capitol Onesti, dupa cum urmeaza:
„Christmas Concert” dedicat sarbatorii Craciunului
Dirijor – Cristian Lupes
Solisti: Emil Stancu –oboi
Ioana Balasa –flaut
Program artistic:
W.A.Mozart-“Éine kliene nacht musik”
Piazzola-“Canto di octobre”
“Ave Maria”
J.Strauss-“Polka Pizzicato”
J.S.Bach-Arie din Suita nr. 3 pt orchestra”
G. Bizet-Toreadorii din Opera Carmen
E. Grieg- Holberg-suita introducere
D. Shostakovich-“Vals” din suita a 2 a de Jazz
E. Morricone- Gabriel ‘s oboe
J. Strauss – Radetzky March
Teatrul „I.C. Nottara” in turneu pe scena din Onesti
Colaborarea cu Teatrul „I.C. Nottara” a adus in luna ianuarie 2013 la Onesti, piesa
„Variatiuni enigmatice” de Eric-Emmanuel SCHMITT
Traducerea: Silvia DUMITRIU
Regia: Claudiu GOGA
Scenografia: Sică RUSESCU
Ilustratia muzicala: George MARCU
In rolurile principale: Alexandru Repan si Mircea Diaconu.
Spectacolul „Gala de Opereta” sustinut de Filarmonica de Stat “Mihail Jora” din Bacau
Din dorinta de a prezenta in fata publicului onestean o gama cat mai variata de evenimente culturale, in luna martie 2013, Filarmonica de stat “Mihail Jora” din Bacau sustine spectacolul “Gala de Opereta”, cu urmatorul program:
Dirijor: Sorin Holiartoc
Solisti: Catarina Coresi (Austria),
Csaba Fazekas (Luxemburg)
Arii din Operetele:
Em. Kalman – „Gräfin Mariza” (Contesa Marita)
Fr. Lehar – „Lustige Witwe” (Vaduva Vesela)
Em. Kalman – „Csardasfürstin” (Printesa Czardas)
J. Strauss – „Zigeunerbaron” (Voievodul Tiganilor)
J.Strauss- „Fledermaus” (Liliacul)
J. Strauss – „Wiener Blut” (Sange Vienez)
Concertul multimedia „Hollywood Music Stars”
Evenimentul a dat start vacantei culturale la Onesti, in siajul hollywoodian al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacau dirijata de maestrul Cristian Lupes, reunind un public de peste 4000 de spectatori, sambata, 13 iulie 2013, chiar in inima orasului. Mobilizand numeroase resurse si echipamente tehnice, o serie de artisti onesteni alaturi de orchestra bacauana sub bagheta dirijorului Cristian Lupes au urcat pe scena pentru a construi un mise-en-scène hollywoodian, reunind partituri din coloana sonora a celebrelor filme „Pirates of the Caribbean” , „Titanic”, „Superman”, „Dirty Dancing”, „Charlie Chaplin”, „Spiderman”, „Star Wars”, dizolvand incarcatura muzicii simfonice pe fondul unor proiectii video si efecte de lumina.




























